Cuvântul lui Dumnezeu – 24 Februarie 2026

Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, 2 de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 3 După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. 4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. 5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” 6 Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” 7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.

8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” 

9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10 Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb 11 şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • All
  • VERSETUL ZILEI
  • ȘTIRI
  • REFLECȚIA ZILEI
  • EVENIMENTE
  • ANUNȚURI
Comunicat – Asociația Miros De Cer

𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐟𝐫𝐞, 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐮𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐫 𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐢𝐟𝐫𝐞, 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐮𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧...

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.

Despre noi

Știri, articole și actualități din comunitatea creștină