Lideri creştini s-au reunit joi în Biroul Oval pentru a se ruga pentru preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Evenimentul a fost filmat şi distribuit pe reţelele sociale de conturile oficiale ale Casei Albe, generând, ca de obicei, opinii şi reacţii variate.
În înregistrare apare un moment de rugăciune în care pastori evanghelici şi apropiaţi ai lui Trump îşi aşează mâinile peste acesta, în timp ce el stă la birou. . Alături de preşedinte se află Paula White-Cain, consilier spiritual şi una dintre figurile religioase apropiate lui Trump, care a organizat în repetate rânduri astfel de momente de rugăciune la Casa Albă.
Contextul rugăciunii pare să fie legat de operaţiunea desfăşurată de Statele Unite în Iran, participanţii cerând sprijin divin pentru militari şi pentru preşedinte. Astfel de imagini sunt adesea utilizate pentru a evidenţia susţinerea liderilor religioşi faţă de anumiţi politicieni sau iniţiative guvernamentale.
„Mă rog pentru harul şi protecţia Ta asupra trupelor noastre şi asupra tuturor bărbaţilor şi femeilor care servesc în forţele noastre armate. Şi, Doamne, ne rugăm să continui să-i dai preşedintelui nostru puterea de care are nevoie pentru a conduce marea noastră naţiune, pe măsură ce ne întoarcem la o naţiune sub Dumnezeu, indivizibilă, cu libertate şi dreptate pentru toţi. Te rugăm să îl binecuvântezi din ceruri, în numele lui Isus” – spun participanţii la rugăciune.













