Pacea Domnului Isus!

Sunt sora voastră, Vaselena. Am doar 33 de ani, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 11 copilași — 11 daruri vii care îmi spun zilnic „mamă”. Cel mai mare are 15 ani, iar cea mai mică, Damaris, este doar un suflet plăpând de 5 luni.

Venirea ei pe lume a fost o luptă între viață și moarte. Durerile au fost provocate, trupul meu a cedat, iar viața mea a atârnat de un fir de ață. Dar Dumnezeu a spus „nu încă”. M-a ținut în viață și mi-a dat puterea să o aduc pe lume pe micuța noastră.

Credeam că furtuna a trecut…

Dar la doar 8 săptămâni după naștere, am primit cea mai grea veste din viața mea: cancer la uter, într-un stadiu foarte avansat — o formă rară și agresivă. Într-o clipă, parcă cerul s-a prăbușit peste mine.

Am plâns zile și nopți. Îmi priveam copiii și simțeam cum mi se rupe inima… iar când mă uitam la fetița mea de doar 2 luni, gândul că ar putea crește fără mamă era o durere pe care cuvintele nu o pot descrie.

De atunci, viața mea se împarte între spitalul din Cluj și casa în care au rămas inimile mele. Sunt mai mult pe un pat de spital decât lângă copiii mei. Iar cea mai mare durere nu este boala… ci dorul de ei.

Într-o zi, fără putere, m-am pus pe genunchi și am strigat:

„Doamne, Tu mi-ai dăruit acești copii… Te rog, nu mă lua de lângă ei. Lasă-mă să-i cresc, să-i mângâi, să le șterg lacrimile și să le fiu mamă. Nu lăsa pe altcineva să ocupe locul pe care Tu mi l-ai încredințat.”

Nu înțeleg de ce a îngăduit Dumnezeu această încercare. Dar știu sigur că El nu greșește niciodată. Chiar și în valea aceasta adâncă, simt că nu sunt singură. Când trupul meu nu mai poate, El îmi dă putere. Când lacrimile nu se mai opresc, El îmi ridică sufletul.

Mi-a sfâșiat inima să-mi las acasă fetița de 2 luni, tocmai când avea cea mai mare nevoie de brațele mele. Eu nu am putut să o țin… dar cred din toată inima că Dumnezeu a ținut-o în brațele Lui.

Sunt zile când ajung acasă și nu am putere nici măcar să-mi iau copiii în brațe, să dorm lângă ei sau să le pregătesc mâncare. Pentru o mamă, aceasta este o durere tăcută, adâncă… dar nădejdea mea rămâne neclintită.

Cred într-un Dumnezeu viu.
Cred într-un Dumnezeu care face minuni.
Cred că El poate transforma rana în vindecare.

Simt cum fiecare rugăciune rostită pentru mine mă ridică. Frații și surorile ne-au înconjurat cu o dragoste pe care nu o voi uita niciodată — se roagă și postesc pentru noi, iar aceasta îmi dă puterea să merg mai departe încă o zi… și încă una.

De aceea, vă rog din adâncul inimii mele:

👉 Rugați-vă pentru mine.
👉 Rugați-vă ca Dumnezeu să mă vindece.
👉 Rugați-vă să mă lase lângă copiii mei, să-i văd crescând și să le pot fi mamă mulți ani de acum înainte.

Oricare va fi planul Lui, vreau ca Numele Domnului să fie proslăvit. Dar cred cu toată ființa mea că Dumnezeu poate face o minune.

Dacă simțiți în inimă, vă rog distribuiți mai departe această mărturie. Poate rugăciunea voastră va fi cea care va cântări în cer.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească pentru fiecare rugăciune!