Tabita Micu – Misionar pe termen lung în Madagascar

„Dacă asculți glasul Domnului și ești pe calea pe care o dorește El e cel mai frumos, chiar dacă sunt multe necunoscute, lupte. Toate acestea te fac mai tare, mai puternic și mai fericit. Așa m-i s-a întâmplat mie.”

Tabita Micu este din Sighișoara județul Mureș și face parte dintr-o familie creștin penticostală încă de mică. A urmat școala de misiune de la Constanța, Centru Român de studii transculturale timp de 2 ani.

Tabita și-a dat seama că lucrarea de misiune este chemarea pe care i-o face Dumnezeu când era în ultimul an la școala postliceală de asistentă medicală, când un grup de studenți de la școala de misiune au venit în vizită la ea acasă. Atunci a simțit prima dată chemarea la a fi misionar. Până a lua decizia de a merge la școală de misiune, a fost o mare frământare în inima ei. Dar după aproximativ 3 luni a capitulat și a dat ascultare glasului Domnului.

Când era în anul al doilea la școala de misiune, fiecare student trebuia să meargă într-o călătorie externă pe o perioadă de aproximativ 2 luni. Ea a ales să meargă în Grecia să lucreze printre refugiați. Dar înainte să meargă, într-o dimineață a avut un vis, în care o voce îi spunea: „pentru perioadă de practică vei merge în Grecia pentru că trebuie să înveți unele lucruri, dar apoi te pregătești să mergi în Madagascar”. A fost în Grecia, a învățat multe lucruri de la echipa de misionari de acolo iar acum Tabita e în Madagascar de 4 ani.

În Madagascar lucrează la un cabinet medical și o maternitate, unde ajută oamenii din punct de vedere medical, pe această cale ea vestește Cuvântul Domnului. „Aici orice consultație, injecție, luarea tensiunii sau temperaturii se plătește. Iar la noi oamenii plătesc pe consultație un leu (ceea ce este puțin comparabil cu alte unități medicale), și medicamentele pe care le iau. Nu de puține ori au venit oameni care nu aveau nici un ban și le-am dat toate gratuit.” Această lucrare este posibilă cu suportul oamenilor din România și Europa, deoarece salariile personalului medical, întreținerea și o parte din medicamente sunt susținute pe această cale.

O altă lucrare pe care Tabita o face în Madagascar e cea cu tinerii: „Lucrăm cu tinerii din biserica pe care o frecventăm aici, eu și soțul meu. Îi învățăm din Cuvântul Domnului dar facem și evanghelizare pe stradă împreună cu ei. Dorim ca ei să fie un exemplu pentru prietenii lor din lume și ca ei la rândul lor să ducă Evanghelia de ce nu, până la marginile pământului.”

Având în vedere că nu de mult Tabita s-a căsătorit cu un malgaș, care este o binecuvântare pentru ea, ei doresc ca lucrarea de la Clinică să meargă în continuare și să se dezvolte pe această parte, „să mergem pe stradă, să facem campanii în care să ajutăm oamenii din punct de vedere medical iar pe această cale să putem face evanghelizare. Putem avea intrare pe această cale la închisoare de femei. Pentru toate aceste lucruri ne rugăm în continuare ca Dumnezeu să lucreze, deoarece avem nevoie de fonduri financiare.”

Un alt lucru pe care Tabita îl are in plan este să înceapă un studiu biblic cu mai multe familii tinere și tineri. „Malgașii nu prea citesc Scriptura și dorim să le însămânțăm în inimă dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu.”

Am rugat-o pe Tabita să ne povestească doua întâmplări de care a avut parte de când e misionar în Madagascar, una neplăcută, și alta plăcută, care să fie de folos celor care vor citi acest scurt articol:

„Acum un și jumătate am mers în România pentru a vizita familia și bisericile care mă susțin în rugăciune și financiar. În această perioadă nu m-am putut întoarce în Madagscar pentru  o perioadă de 5 luni și jumătate, eu îmi făcusem planurile pentru 2 luni. Lucrare de la clinică era destul de nouă iar stresul a fi departe de atâta timp, a fost mare. Pe lângă aceasta mi-am făcut prieteni aici, în Madagascar, care mă așteptau.  

Cât despre întâmplările plăcute, ar fi foarte multe, dar voi aminti doar despre căsătoria pe care am avut-o pe 3 septembrie 2022. Dacă nu ascultam glasul lui Dumnezeu care mi-a spus că locul meu e în Madagascar, nu îmi puteam cunoaște soțul care este o binecuvântare pentru mine și lucrarea de aici.”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: