Astronautul NASA Jeffrey Williams, spune că Biblia și știința nu sunt în conflict: „Dumnezeu este Creatorul”

Un astronaut NASA care a deținut cândva recordul american de zile cumulate petrecute în spațiu spune că el crede că știința și Biblia sunt în armonie, nu în conflict.

Astronautul Jeffrey Williams a participat la patru misiuni spațiale între 2000 și 2016, prima la bordul navetei spațiale Atlantis și următoarele trei la bordul unei rachete rusești Soyuz, către Stația Spațială Internațională. Cele 534 de zile cumulate petrecute în spațiu l-au plasat pe locul al doilea în toata istoria americanilor, a fost pe primul loc înainte de a fi depășit de colega sa Peggy Whitson.

Williams a vorbit joi la deschiderea unei noi expoziții la Muzeul Bibliei din Washington, D.C., „Scriptura și știința: Universul nostru, noi înșine, locul nostru”. Expoziția – care va dura până în ianuarie 2024 – explorează relația dintre știință și credință.

„Mi se pune întrebarea aceasta tot timpul – Cum pot să lucrez în acest domeniu și să fiu credincios în același timp?” a declarat Williams pentru Christian Headlines.

Williams, care este creștin, a lansat în 2010 o carte cu tematică religioasă care include fotografii pe care le-a făcut în spațiu. Aceasta a fost intitulată “The Work of His Hands: A View of God’s Creation from Space” (Lucrarea mâinilor Sale: O privire din Spațiu a creației lui Dumnezeu).

El a recunoscut că există o „percepție publică potrivit căreia știința și Biblia sunt în conflict”.

„…așa că la începutul carierei mele, în anii ’90, am petrecut mult timp studiind această temă. … Știința modernă, așa cum o cunoaștem, a apărut cu adevărat din convingerea că Biblia este adevărată și că Dumnezeu este Creatorul, așa cum s-a revelat în Scriptură”, a declarat Williams pentru Christian Headlines.”

Primii oameni de știință, a remarcat el, au fost „conduși de credința lor”. El i-a menționat pe Johannes Kepler, Isaac Newton, Michael Faraday și James Clerk Maxwell. Aceștia au fost mai întâi „teologi conduși de credința lor”, a spus el.

Williams a spus că este adesea întrebat dacă călătoriile în spațiu i-au schimbat relația cu Dumnezeu.

„Am o relație cu Dumnezeu datorită studierii a lui Isus Hristos, așa cum este dezvăluită în Scriptură”, a spus Williams.

Cu toate acestea, călătoria în spațiu i-a dat o „profunzime” de înțelegere a anumitor pasaje biblice pe care nu o avea înainte.

„Există un sentiment că dobândește mult mai multă profunzime, dacă vreți, și semnificație și în magnitudine, în amploare, în scopul și în profunzimea semnificației și în a privi prin prisma Scripturii. Așa că a fost o experiență uimitoare să plecăm de pe planetă și apoi să ne uităm înapoi la partea din univers pe care o numim acasă, care este în mod unic prevăzută pentru ca noi să o locuim – așa cum spune profetul Isaia.”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: