Madagascar, Republica Madagascar sau Republica Malgașă, se găsește pe una dintre cele mai mari insule din Oceanul Indian, cea de-a patra ca mărime din lume, în largul coastei din sud-estul Africii. Potrivit arheologilor, această insulă s-ar fi desprins de Africa în urma unui cutremur catastrofal undeva în primele zile ale genezei pământului.
În anul 1817, regele Radama I, fiul lui Andrianampoinimerina a format relații bune de prietenie cu marile puteri europene și a invitat misionari britanici în țara sa. Echipa de misionari britanici a fost condusă de David Jones. Ei au introdus în Madagascar alfabetul latin și creștinismul, fiind și cei care au tradus în limba malgașă prima Biblie – până atunci se folosea alfabetul arab pentru scriere. Limba vorbită era malgașa, cu dialecte diferite în cele 18 grupe de populație.
Principalele religii care se găsesc în Madagascar sunt animismul sau mitologia malgașă și creștinismul. În satele din partea de junglă și din interiorul insulei spre stepă încă se practică jertfele rituale de animale către zeii malgași, iar cultul morților este puternic înrădăcinat chiar și între unii creștini. Există, de asemenea minorități ale altor religii, în special în partea de nord-vest, cea mai semnificativă religie fiind islamul.
Astăzi dorim să demarăm un nou proiect, care are ca scop aducerea la cunoștința dumneavoastră lucrarea de misiune și oamenii din spatele acestei lucrări extraordinare. Oameni simplii, care au ales să se pună la dispoziția lui Dumnezeu și au acceptat să audă strigătul oamenilor de la capătul lumii. Astăzi vorbim despre Denisa Moldovan, misionară pe termen lung în Madagascar din ianuarie 2019.
Denisa Moldovan s-a născut în Arad într-o familie de creștini penticostali din Biserica Betel, comunitate din care face parte și în prezent. Încă din adolescență, după întâlnirea personală cu Dumnezeu, Denisa a înțeles chemarea de a fi parte activă la misiunea lui Dumnezeu. După absolvirea liceului, a continuat pregătirea în domeniul medical ca asistent generalist, iar pentru pregătirea misionară a urmat programul de instruire la Centrul Român de Studii Transculturale.
După o primă călătorie în Madagascar, Dumnezeu i-a confirmat faptul că această națiune este locul în care trebuie să slujească pe termen lung – o țară animistă unde încă se mai practică jertfele de animale, închinarea la zeii malgași sau la spiritele naturii, o țară care se află în top 10 cele mai sărace țări din lume, un câmp de misiune cu foarte multe nevoi.
(Glisează pentru a vedea mai multe fotografii)
Principalele lucrări pe care Denisa le face în Madagascar sunt: evanghelizarea copiilor prin școli biblice sau proiecte educaționale și sociale și lucrare medicală.
Proiectul educațional „OȘansăLaEducație” susține 22 de copii integral sau parțial la școală cu tot ce înseamnă taxe de înscriere, taxe școlare lunare, program de „afterschool” de două ori pe săptămână, rechizite, haine și un program biblic. Acest program biblic se desfășoară la casa Denisei și durează aproximativ 3 ore, timp în care copiii învață lecții, versete, cântece, jocuri iar pe lângă toate acestea petrec un timp de părtășie pentru a crea o legătură cât mai apropiată. Întâlnirea se încheie cu serivirea prânzului pentru toți copiii – care este cel mai probabil masa cea mai consistentă din luna respectivă pentru copii.
(Glisează pentru a vedea mai multe fotografii)
Totodată, o altă lucrare pe care Denisa o face este și lucrarea medicală, care, în mare parte se desfășoară în satele de pe coastă, o dată la 2, 3 sau 4 luni și în funcție de sezon.
Lucrarea medicală constă în oferirea serviciilor medicale (consultații + îngrijiri + tratament) gratuite pentru oamenii foarte defavorizați din sate, care nu au posibilități și care locuiesc departe de orașe.
Împreună cu ele lucrează și un pastor pentru lucrarea de evanghelizare și plantare de biserici în satele respective. Pe întreg parcursul programului medical, oamenii beneficiază de cuvântul lui Dumnezeu audio – cântări, predici, biblia audio – discuții cu pastorul sau literatură creștină deși cei mai mulți nu știu să citească.
(Glisează pentru a vedea mai multe fotografii)
Pentru foarte mulți oameni e mult prea costisitor să plătească un tratament simplu de răceală, cei mai mulți ajung la doctor în stare gravă și uneori prea târziu pentru a le putea fi administrat tratamentul, asta din cauza lipsurilor și din cauza distanțelor foarte mari pe care le au de parcurs până la un punct medical.
Pe coastă, așa cum am amintit mai sus, există cazuri de malarie, care, uneori e fatală din cauza lipsei tratamentului medicamentos. Denisa e de profesie asistent medical iar implicarea ei în acest proiect, pe lângă acoperirea tuturor costurilor ce ține de călătorii și tot ce implică ele, se ocupă de primirea pacienților la cabinetul improvizat în interiorul bisericilor locale.
Riscurile cu care se confruntă în Madagascar ca misionari sunt, de cele mai multe ori, legate de securitate. Fiind străini, sunt mereu o „țintă”, de aceea după lăsarea serii nu este deloc indicat să iasă din case și nici să călătorească cu mașina dintr-un oraș în altul.
Casa lor este mereu supravegheată de un „gardian”, dacă poate fi numit așa, este mai degrabă un om simplu, fără armament de nici un fel, însă locuiește în aceiași curte și este la post non-stop.
Alte riscuri mai „minore” sunt înșelătoria, mereu prețurile sunt dublate/triplate, oamenii încercând să profite cât de mult pot de pe urma lor deoarece îi văd ca pe o sursă importantă de venit.
Cine merge pentru misiune trebuie să știe că lumea de acolo e total diferită de cea de acasă, nu trebuie să aibă așteptări de nici un fel, să fie dispus să accepte diferențele culturale, poate mai mult că orice altceva, să nu meargă cu prejudecăți, să nu se aștepte la confortul de acasă, nici material nici emoțional, să fie gata să respecte cultura de acolo și să se adapteze la un stil de viață complet diferit.
Nevoile misionarilor care aleg să meargă în Madagascar diferă, în funcție de domeniul de lucrare pe care îl fac: spiritual, emoțional, fizic, psihic, material … depinde foarte mult de la caz la caz, nu există un răspuns general.
„Pot vorbi doar în dreptul meu, deși e greu să spun care sunt „cele mai mari”, pentru că nu știu cum să le măsor, însă aș spune că un misionar are pierderi emoționale: despărțirea de casă, familie, prieteni, biserica, mediul general de viață, asta cântărește cel mai mult, dacă pot să spun așa. Unii nu au alți misionari în apropiere cu care pot să între în contact, la ocazii cum ar fi sărbătorile, zilele onomastice sau diferite ocazii, nu se pot bucura împreună cu cei de acasă. Așadar, nevoile emoționale sunt cele mai mari, din punctul meu de vedere”, a spus Denisa într-un scurt interviu pentru Jurnal Creștin.
Ținând cont de faptul că lucrarea de misiune este una amplă și care trebuie făcută cu dedicare și dăruire, misionarii au nevoie, din când în când și de câte un imbold, care să le arate că Dumnezeu este de partea lor. Am rugat-o pe Denisa să ne povestească două experiențe de care își aduce aminte, una plăcută iar cealaltă neplăcută, iată ce ne-a declarat:
„Am avut parte de o experiență plăcută în a doua călătorie pentru evanghelizare medicală în zona de pe coastă, în satele uitate de lume. Am ajuns la un sat care era la o depărtare de mai bine de o oră cu mașină, înconjurați fiind doar de nisip, iar după satul respectiv nu știu să mai fie altul în acea direcție. La prima vedere mi se părea că am ajuns la capătul pământului. Acolo am cunoscut un băiețel care avea în jur de 5 ani și care a venit adus de tatăl sau pe brațe, deoarece el nu mai putea umbla singur din cauza malariei, tatăl copilului nu știa. Din cauza distanței foarte mari de oraș și din lipsa banilor nu a putut face nimic pentru copilaș, însă consider că Dumnezeu ne-a trimis în acea zi acolo că să se îngrijească de el. După ce a fost consultat corespunzător de echipa noastră, a primit tratamentul necesar pentru malarie și s-a făcut bine (am aflat asta ulterior), însă nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu nu ne trimitea acolo în acea zi, având în vedere că de multe ori copilașii nu rezistă la această boală dacă nu sunt tratați la timp.”
„O experiență mai neplăcuta care m-a marcat a fost ziua în care mașina mea s-a stricat în mijlocul pustietății. Era o zona locuită foarte puțin, unde erau doar câteva sate pe o rază de 150 km, ne aflam deja la 50 de km de singurul oraș în care ne puteam caza în siguranță și la vreo 300 km de casă. 50 km nu pare mult, însă ventilatorul de la motor s-a rupt în bucăți, teoretic mașina nu mai funcționa, deoarece nu mai avea sistem de răcire, iar acolo era o zonă foarte uscată unde temperaturile depășesc 45°C în timpul zilei. Nu era nici o șansă ca motorul să se răcească de la sine.
Am avut de ales între a lăsa mașina pe marginea drumului, ceea ce însemna a fi jefuită, sau a merge „prin credință”, deoarece nu aveam nici o posibilitate de a găsi vreun mecanic, cei de acasă nu aveau cum să parcurgă acei 300 km în câteva ore, să ajungă la noi, deoarece drumurile sunt foarte, foarte rele, iar cei din orășelul spre care ne îndreptam nu aveau piese și nici mecanic dispus să vină să ne ajute (eram 4 fete în mașină), așa că am ales să plec mai departe cu mașina defectă.
Mașina era a mea, iar asta mă făcea să mă simt și mai responsabilă pentru celelalte trei fete care erau cu mine. Probabil că dacă aș fi știut ce ne așteaptă nu aș fi plecat mai departe cu mașina defectă, deoarece acei 50 km care ar fi fost făcuți într-o ora – o ora și jumătate, I-am parcurs în 9 ore. Mergeam câte 5 min apoi ne opream 30-40 min să se „odihnească” motorul – nu pot spune să se „răcească” la temperaturile acelea – și să adaug apă.
Ni se terminase apă de băut și era extrem de cald, plecasem de la 5 dimineața către casă și eram deja obosite (eu eram singura care conducea). Cel mai rău a fost când a început să se întunece. După cum spuneam e foarte riscant să călătorești noaptea și mai ales într-o zona ca aceea, unde nu știam dacă e mai sigur să oprim în sate sau în afara lor, deoarece uneori un sat întreg se poate învoi să atace o mașină, iar două dintre noi eram și fete albe.
După ce se întunecase se vedeau pe marginea șoselei, la o oarecare distanță, lumini de lanterne, despre care nu știam ce intenții au cei ce le dețineau, așa că la un moment dat, când am văzut una din aceste lumini apropiindu-se de noi, deși era supraîncălzit motorul a trebuit să pornesc și să merg mai departe. În tot acest timp nu mi-am pierdut pacea deoarece mă simțeam înconjurată de rugăciunile fraților de acasă, însă nu a fost ușor să traversez prin acea experiență. A fost cu adevărat o minune când, după 9 ore, am ajuns la hotel, cei de acolo fiind uimiți să ne vadă și întrebându-se cum de am ajuns cu mașina în starea în care era.
Slavă lui Dumnezeu că următoarea zi s-a rezolvat problema și am ajuns acasă, iar motorul nu a pățit nimic după această întâmplare.
Încă un motiv pentru care merită să purtăm în rugăciune nevoia de protecție a misionarilor.
Deși uneori ni se pare că doar super-oamenii pot să meargă în misiune, vreau să știți că orice misionar e un om simplu, cu nimic mai special decât fiecare dintre noi, dar care alege să slujească dincolo de granițe. Misiunea este a tuturor credincioșilor, nu a unui om, nu a unei agenții, nu a unei biserici, toți suntem chemați să ne alăturăm acestei cauze, fie în mod direct, fie în mod indirect, și dacă simți că vrei să te dedici mai mult în această privința, te încurajez să o faci, să pășești prin credință, să Îl lași pe Dumnezeu să îți descopere ce lucruri mari poate face cu oameni mici dar care se pun la dispoziția Lui.
După cum ați văzut în acest material, lucrarea de misiune nu este ușoară. Ea necesită multă muncă fizică, dar mai ales psihică. Distanțarea de familie, de prieteni, de biserică, de viața normală pe care un misionar o avea înainte, și dedicarea în totalitate în această lucrare pe care a ales-o din dragoste pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru oameni.
Jurnal Creștin vă îndeamnă să susțineți misionarii de fiecare dată când aveți ocazia, să îi amintiți în rugăciunile voastre pentru că ei și prin asta primesc putere de a înainta. Susțineți-i moral, material și financiar. Sunt nevoi mici dar care costă scump în țările respective. După cum a spus Denisa, atunci când localnicii văd că sunt „albi, vânzătorii dublează sau chiar triplează prețurile produselor.
„Vă mulțumesc pentru susținerea lucrării de misiune și cred că într-o zi ne vom putea bucura împreună de roadele acesteia în Împărăția lui Dumnezeu”, a spus în încheiere Denisa
Dumnezeu să vă binecuvânteze!