Petru Huțuțui | Începe de la capăt

Căderea nu se programează și nu își anunță prezența. Pentru a cădea nu este necesar să ne antrenăm, nici să ne pregătim, căderea se întâmplă pur și simplu. Dar ridicarea este alegere personală. Așadar, ridică-te singur.

Dacă nu se întâmplă să cazi instantaneu, va avea grijă cineva să inițieze o cădere. „Dar cel corect cade de șapte ori și se ridică din nou; însă cei răi se prăbușesc în dezastru.” Proverbe 24:16

Căderea se întâmplă ca urmare a neatenției, lipsei de pregătire, încredere de sine, superficialitate, sau cu participarea unor răuvoitori. Oamenii cad: urcând, coborând, lucrând, vizitând, etc

De căderi au parte și oamenii tineri, adulții, cei mai buni specialiști, sportivi, sau luptători. „Cine cade și nu se mai ridică? Cine deviază de la un drum fără să se întoarcă pe el?” Ieremia 8:4

Ridicarea este responsabilitatea individuală a fiecăruia dintre noi. Cineva ne va îndemna să ne ridicăm, unii vor oferi sfaturi și alții vor întinde mână de ajutor.

Important este că dacă ai căzut, să înveți ceva din experiența respectivă, să nu rămâi acolo și să te ridici instruit, întărit, experimentat și capabil de a-i ajuta pe lații.

Căderile pândesc la fiecare pas și ne surprind în momentul când ajung și la oamenii puternici. Dacă rădăcinile sunt adânci, puternice, oricât de puternică ar fi furtuna, există viață. „Fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după cum ați fost învățați, sporind în recunoștință.” Coloseni 2:7

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: