Cosmin Frișan | Zece lucruri de care nu vei fi întrebat la judecată

Te-ai gândit vreodată la faptul că într-o zi vei pleca în lumea pentru care te pregătești încă de pe acum? Te-ai întrebat, oare ce faci cu toate lucrurile pe care le-ai adunat până azi, sau cui le lași? Ei bine, sunt multe lucruri pe care le facem cu gândul la viața asta de aici, de jos, fără să ne gândim la ce va urma. Avem impresia că dacă până acum ne-am făcut câte o casă, avem un card bancar pe care abia mai intră banii sau avem “pile și relații” la diferiți medici, nouă nu ni se va mai întâmpla nimic, dar lasă-mă să îți spun un lucru pe care Biblia ni-l spune: “Cu o moarte, toți suntem datori…” Dacă crezi că în ziua în care vei sta față în față cu Creatorul tău vei putea să Îl impresionezi cu avuțiile tale, te înșeli. Nu va fi nici un test, nici un cântar, în Rai nu vom intra decât pe baza a cum ne pregătim acum. Acum se da “testul”. Iar dacă deja ți-ai pregătit răspunsuri pe care să le dai “Judecătorului”, îți las o lista cu câteva din întrebările pe care nu le vei auzi în ziua aceea:

1. Dumnezeu nu te va întreba ce marca de mașină ai avut, ci te va întreba pe câți din cei care nu au avut una (și nici bani de autobuz) dar aveau nevoie mare de mijloc de transport ai ajutat?

2. Dumnezeu nu te va întreba câte dormitoare a avut casa ta, ci te va întreba pe câți din cei care dormeau la câțiva pași, pe stradă, în frig, i-ai primit în casa ta să doarmă?

3. Dumnezeu nu te va întreba cât au costat costumele tale și nici ce firmă au fost, ci te va întreba câți săraci ai îmbrăcat cu ele?

4. Dumnezeu nu te va întreba cât ai citit din Biblie sau câte ore pe zi ai studiat, nici ce diplome și câte doctorate în teologie ai, ci te va întreba cât ai împlinit din ceea ce ai citit și studiat?

5. Dumnezeu nu te va întreba de ce nu ai predicat ca un mare predicator sau de ce nu ai cântat ca un mare cântăreț, ci te va întreba ce ai făcut cu talantul pe care ți l-a dat?

6. Dumnezeu nu te va întreba de prezența ta de la Biserica, te va întreba unde ai fost cu mintea cât timp erai în Biserica?

7. Dumnezeu nu te va întreba cât de mult te iubeau oamenii din jur, ci te va întreba cât de mult ai iubit tu pe cel de lângă tine?

8. Dumnezeu nu te va întreba ce școli sau serviciu ai avut, ci te va întreba câți din colegii tăi au văzut în tine un exemplu de copil al lui Dumnezeu?

9. Dumnezeu nu te va întreba cât de aproape ai fost de cer (fizic) ci cât de aproape ai fost de cer cu sufletul?

10. Dumnezeu nu te va întreba CÂT te-ai pregătit pentru RAI ci CUM te-ai pregătit pentru RAI?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: