
Ovidiu Liteanu este foarte cunoscut în lumea evanghelică și nu numai, cântările pe care le-a compus sunt un adevărat tezaur al muzicii creștine contemporane. De la vârsta de 31 de ani, de când s-a întors la Dumnezeu, a slujit cu înflăcărare, cu o bucurie molipsitoare, iar mesajele cântărilor sale au fost un balsam de încurajare pentru fiecare ascultător indiferent de ramura creștinătății din care făcea parte.
În luna februarie a.c. Ovidiu Liteanu a suferit o intervenție chirurgicală pe creier, în urma descoperirii unei tumori. Operația a decurs bine, iar fratele Liteanu a ieșit din spital. Însă după câteva luni tumoarea a revenit, iar medicii spun că nu mai e nimic de făcut din punct de vedere omenesc, că mai are câteva zile de trăit…
„Anul 2022 a fost un an greu pentru dumnealui, fiind operat pe creier în februarie. Operația a fost o reușită, dar în ultimele săptămâni cancerul a recidivat într-un mod mai agresiv, iar astăzi situația este cât se poate de delicat. Cel mai bine e să-ți folosești cuvintele în rugăciune când vine vorba de un om aflat între viață și moarte…” (Robert Horja)
Roagă-te pentru fratele Ovidiu Liteanu, ca Dumnezeu să-l ierte, să-l umple de pace, să-i dea bucurie chiar acum în cea mai neagră perioadă din viața lui!
Roagă-te pentru soția fratelui Liteanu, ca Domnul să îi dea mângâiere, să o întărească, să-i dea pace și siguranța că voia Regelui este cea mai potrivită!
Roagă-te ca întreaga familie a fratelui Ovidiu să fie sub atenția lui Dumnezeu, ca El să le dea o îmbrățișare sfântă, să le dea putere și inimă bună de rugăciune!
Dumnezeu să se îndure de fratele Ovidiu Liteanu și să-i mai dea ani rodnici în lucrare! Muzica lui Ovidiu Liteanu este un adevărat balsam pentru suflet…Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-i dea vindecare deplină!
Chiar dacă medicii nu-i mai dau șanse, tu roagă-te pentru el și pentru familia lui!
„Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta.” (Eclesiastul 7:2)
Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” (Matei 19:26)