
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, pe 13 decembrie 2022, Bulgaria pentru o campanie împotriva creștinilor evanghelici.
În 2008, consiliul orașului Burgas a trimis școlilor o scrisoare prin care avertizează împotriva grupurilor protestante. Se presupunea că aceștia „seduc oamenii, ducând la daune psihologice, acționează împotriva legii bulgare și împart oamenii prin necinstirea anumitor sfinți naționali”. Mass-media a preluat aceste înștiințări și le-a publicat, lucru care a dus la o „campanie ostilă împotriva evanghelicilor”, a spus instanța.
La acea vreme, doi lideri ai bisericilor evanghelice, Jivko Toncev și Radoslav Kiryakov, au depus o plângere pe această temă, dar nu au fost băgați in seama de nimeni. Instanțele bulgare s-au pronunțat împotriva lor. După 14 ani, Curtea Europeană de la Strasbourg susține că statul Bulgariei a încălcat grav libertatea religioasă. În schimb, statul ar fi trebuit să corecteze actele consiliului municipal. În fața instanței de la Strasbourg, pastorii au fost sprijiniți de organizația creștină pentru drepturile omului „ADF International”.
Potrivit instanței, statul are o „datorie de neutralitate”. Acest lucru nu înseamnă că statul nu avertizează niciodată împotriva anumitor grupuri. Totuși, avertismentele ar trebui să fie „susținute de dovezi” și să nu conțină „limbaj ostil” nefondat.
În Bulgaria, Biserica Ortodoxă este dominantă și strâns legată de identitatea națională. În multe țări în care Biserica Ortodoxă este dominantă, grupurile neortodoxe sunt tratate ca grupări sectante.