
„Interdicția slujbelor bisericești din martie 2021, din cauza pandemiei de COVID-19, a încălcat în mod ilegitim libertatea religioasă”, aceasta este opinia instanței germane din Minden, scrie cotidianul olandez Reformatorisch Dagblad, pe baza unui articol al agenției de presă Idea.
Consiliul municipal din Lage, un orășel din Saxonia Inferioară, a adoptat o interdicție totală a slujbelor din perioada Paștelui. Motivul interdicției a fost un focar de Covid printre membrii unei congregații libere.
O altă biserică din oraș, Congregația Biblică, a început o procedură sumară împotriva interdicției. La momentul respectiv, a fost respins, dar acum, în timpul unei noi proceduri judiciare, judecătorul a spus că congregația a avut dreptate. Decizia municipalității a fost ilegală, a decis judecătorul. Măsura a fost „disproporționată”, neîntemeiată în legea pentru prevenirea răspândirii virusului și a încălcat grav libertatea religioasa.
Judecătorul a criticat în special faptul că interdicția din Lage nu prevedea nicio excepție, de exemplu, pentru bisericile care au luat măsurile de vigoare, prevăzute de lege, în rândul bisericilor.
Pastorul Congregației Biblice, Peter Dridiger, numește hotărârea o „victorie importantă”. Pastorul spune că multe congregații au considerat că interdicția este excesivă, dar nu au îndrăznit să riposteze. Potrivit lui, aceste congregații sunt încurajate de această hotărâre.