
Treci prin ceasuri când ești ocolit cu privirea. Tot cauți să te oglindești în ochii celui de lângă tine, dar nu e loc. Ai vrea ca cineva să poposească cu ochii asupra ta și să vezi în ei un colț de cer, o bucurie că exiști și însemni ceva pentru cineva.
Cine mai are ochi pentru tine?
Discretă, insistentă și plină de dor…Așa este privirea lui Hristos ațintită asupra ta. Este privirea mamei care nu te scapă din ochi care știe că pământul e plin de capcane, de pericole ascunse. Este privirea fratelui mai mare care vrea să petreacă cu tine, să se bucure cu tine, să îți șteargă lacrimile și să îți oblojească rănile. Este privirea tatălui care știe că își este foame și aduce pe masă pâine, pește și faguri de miere. Nici apa rece și limpede nu lipsește. Este privirea Comandantului de oști care te înconjoară pe dinainte și pe dinapoi cu gărzile Sale de îngeri. Este privirea Medicului care pune balsam pe boala ta ca să te faci bine. Este privirea Mirelui care suspină după Porumbița care în curând își va desface aripile și se va desprinde de lut ca să zboare spre Nunta atât de așteptată.
Te rog nu trăi pentru galeria pământească care ține doar scorul câștigătorului, dar care va huidui la primul meci pierdut cu viața. Te rog nu trăi căutând favoarea, aprobarea omului care chiar în zilele sale cele mai bune abia dacă înțelege să deosebească stânga de dreapta. Te rog nu trăi cu spaima celui ce are privirea aproapelui ca un bici pe spate. Ei care azi te ard cu privirea lor plină de reproșuri sunt doar o țărână, chiar dacă ei se cred altceva.
Ce vezi în ochii lui Hristos?
Milă pentru cel ce nu mai poate să se ridice. Dragoste pentru cel care se frământă cu întrebările mântuirii. Curaj pentru cei care sunt gata să se scufunde în valurile încercării. Sprijin pentru cel ce se clatină în furtuni.
E dimineața în care îmi răsună în suflet, în minte Cuvântul care spune: Marcu 10:21: “Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…”
Știu că sunt lucruri care îmi lipsesc. Dar pot lupta atunci când privesc în ochii lui Hristos și văd acolo acea dragoste care mă face să îmi doresc să fiu mai bun, mai iertător, mai credincios.
Chiar dacă nimeni nu mai are ochi pentru tine, să nu uiți că Dumnezeu privește spre tine și în această dimineață.
Doamne, privește spre noi și îndură-Te.
Autor: Florin IANOVICI