UCRAINA| Diacon penticostal și fiul acestuia torturați și uciși în apropiere de Herson

La patru zile după răpirea lor de către soldații ruși, cei doi au fost găsiți fără suflare într-o pădure din apropiere. Anatoliy Prokopchuk, 52 de ani, diacon și predicator la o biserică penticostală din orașul Nova Kakhova, care este aproape de Herson, și fiul său, Oleksandr, in varsta de 19 ani, au fost răpiți pe 22 noiembrie, în jurul orei 19, în timp ce lucrau în garajul lor. Martorii întregii scene au declarat că soldații le-ar fi spus celor doi că „Biserica voastră nu are dreptul să existe pentru că are legături cu America și alte țări occidentale”.

Timp de patru zile familia nu a știut nimic despre starea lor sau despre ce li s-a întâmplat. Apoi, pe 26 noiembrie, cadavrele bărbaților au fost găsite în afara orașului.

Potrivit unui partener al Release International, o organizație caritabilă care sprijină creștinii persecutați, pe trupurile fără viață ale celor doi au fost găsite mai multe semne de violență, semn că ar fi fost torturați înainte de a fi uciși. „Erau desfigurați, mutilați, a fost dificil să-i identifici din cauza stării lor”, a adăugat corespondentul. El cheamă oamenii să susțină în rugăciune familia rămasa în urmă: soția și cei cinci copii ramași fără tată, precum și pentru Biserica din care fac parte.

Potrivit Grupului pentru Protecția Drepturilor Omului din Harkiv, anchetatorii ucraineni continuă să descopere cadavre ale victimelor civile în zonele eliberate după luni de ocupație rusă.

„Unele dintre victime au fost legate și în mod clar supuse torturii înainte de a fi ucise”, spun anchetatorii.

Forțele ruse din Ucraina au arestat nenumărați pastori și au închis mai multe biserici în zonele ocupate. În octombrie, Release International a raportat ca forțele de ocupare au închis cele mai mari trei biserici protestante evanghelice din Melitopol. Într-un alt raid, soldații pro-ruși au susținut că o singură credință e tolerată – Ortodoxia.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: