
Un comitet guvernamental din Portugalia a aprobat miercuri un nou proiect de dezincriminare a eutanasiei și a sinuciderii asistate. Propunerea va fi supusă la vot în plen vineri.
Comisia pentru afaceri constituționale, drepturi, libertăți și garanții a votat în favoarea noului proiect. Textul se bazează pe mai multe proiecte de lege care urmăresc extinderea cazurilor în care sunt permise eutanasia și sinuciderea asistată, scrie Ecclesia.
În prezent, eutanasia este permisă doar în situațiile în care moartea este iminentă. Cu toate acestea, dacă parlamentul portughez adoptă noul amendament, eutanasia va fi permisă și în cazul unei boli sau dizabilități incurabile.
Episcopii romano-catolici ai Conferinței Episcopale din Portugalia critică cursul evenimentelor. Ei își exprimă opoziția într-o declarație față de un „sistem mai permisiv”, relatează Ecclesia. „Când porunca lui Dumnezeu spune „să nu ucizi”, se vrea sa spună că toți suntem protejați. Când legea oamenilor permite statului să ia viață, suntem expuși”.
Potrivit episcopilor, demnitatea umană ar trebui garantată și la sfârșitul vieții. Ei subliniază că acest lucru nu se întâmplă dându-le oamenilor dreptul de a cere moartea. În schimb, pledează pentru o garanție a celei mai bune îngrijiri pentru a evita suferința.
Procesul de legalizare a eutanasiei este în desfășurare de ceva vreme în Portugalia. În noiembrie 2021, președintele țării a respins legalizarea eutanasiei și a sinuciderii asistate medical, însă au fost înaintate noi propuneri, iar chestiunea urma să fie votată inițial, pe 30 noiembrie.
Isilda Pegado, președintele Federației Portugheze pentru Viață, a declarat pentru Ecclesia că există o „obsesie politică și ideologică de a aproba acest proiect”. Ea subliniază că mai multe persoane marcante au scris articole de opinie împotriva legalizării sinuciderii asistate și eutanasiei. Cu toate acestea, guvernul pune presiune pentru adoptare.